Alegeri locale generale din 2023 în Republica Moldova

De la alegeri.md
Salt la: navigare, căutare

În data de 5 noiembrie 2023 în Republica Moldova au avut loc alegeri locale generale în toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I – orașe (municipii), sate (comune), și de nivelul II – raioane, municipiile Chișinău și Bălți, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. În cadrul scrutinului au fost aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 895 de primari din cei 898 și 11 020 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești) din 11 058. Rata de participare la vot la nivel național a atins 41,41%, în timp ce în municipiul Chișinău a fost înregistrată o prezență de 40,96% din numărul total de alegători.
În satul Aluatu, raionul Taraclia, pe 3 decembrie 2023 va fi organizat turul doi al alegerilor repetate, iar în alte patru localități în mai 2024 vor avea loc alegeri noi și parțiale pentru funcțiile de primari și consilieri.

Alegeri locale din 2023
2019
Numărul de mandate
Pragul de validare
Vasile Costiuc, Partidul “Democrația Acasă”
Ruslan Codreanu, Blocul electoral “Ruslan Codreanu”
Constantin Butucel, Partidul “Acasă Construim Europa”
Ion Ștefăniță, Mișcarea “Respect Moldova”
Diana Caraman, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
Lilian Carp, Partidul Acțiune și Solidaritate
Anatol Usatîi, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei
Vadim Brînzaniuc, Partidul Social Democrat European
Ion Bulgac, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare
Adrian Albu, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Mihail Poleanschi, Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic
Victor Chironda, Platforma Demnitate și Adevăr
Oleg Burlacu, Partidul Liberal Democrat din Moldova
Vasile Bolea, Partidul “Renaștere”
Roman Mihaeș, Partidul Național Liberal
Ion Ceban, Mișcarea Alternativa Națională
Dragoș Galbur, Partidul Național Moldovenesc
Alla Popova, Partidul “Patrioții Moldovei”
Anatolie Prohnițchi, Partidul Verde Ecologist
Cristina Vulpe, Partidul “Șansă”
Andrei Donică, Mișcarea Profesioniștilor “Speranța-Надежда”
Ion Purice, Partidul Liberal
Ruslan Popa, Partidul “Noua Opțiune Istorică”
Ștefan Urîtu, Partidul Voința Poporului
Andrei Munteanu, Partidul “NOI”
Arina Spătaru, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
Ștefan Gligor, Partidul Schimbării
Tatiana Platon, Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei

Alegeri în municipiul Chișinău

Alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023[1] Hotărârea CEC nr. 1108 din 04.07.2023 cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale, al VIII-lea exercițiu electoral de acest tip de la proclamarea independenței Republicii Moldova, se vor desfășura într-o singură zi pe întreg teritoriul țării, inclusiv în UTA Găgăuzia, excepție făcând localitățile aflate sub controlul administrației nerecunoscute din Transnistria. Scrutinul din acest an este organizat în conformitate cu noul Cod electoral[2] Codul electoral al Republicii Moldova, adoptat în 2022, care prevede, printre altele, și modalitatea de stabilire a datei alegerilor locale, acestea fiind desfășurate în ultima duminică a lunii octombrie sau prima duminică a lunii noiembrie.

Alegerile se desfășoară în baza votului universal, egal, direct, secret și liber exprimat conform prevederilor constituționale[3] Constituția Republicii Moldova. Dreptul de a alege îl au cetățenii Republicii Moldova[4] Verifică lista electorală // Comisia Electorală Centrală care au împlinit, inclusiv în ziua scrutinului, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept prin hotărârea judecătorească. Au dreptul de a fi aleși consilieri locali cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani, iar pentru funcția de primar – 23 de ani și au cel puțin studiile generale obligatorii.

Circumscripțiile electorale coincid cu hotarele unităților administrativ-teritoriale. Fiecare unitate de nivelul I – municipiu, oraș, comuna sau sat, precum și cea de nivelul II – raion, municipiul Chișinău sau Bălți, formează o circumscripție electorală. În fiecare unitate administrativ-teritorială cetățenii vor alege un anumit număr de consilieri[5] Hotărârea CEC nr. 1157 din 04.08.2023 cu privire la stabilirea numărului mandatelor de consilier local pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, stabilit prin lege[6] Lege nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală. În total, la 5 noiembrie 2023 vor fi aleși pentru un mandat de patru ani 898 de primari, 1 086 de consilieri în 34 de consilii raionale și municipale și 9 972 de consilieri în 896 de consilii orășenești și sătești. La alegerea consiliului local și a primarului nu participă alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară în localitatea respectivă.

Validarea alegerilor este condiționată de prezența la urne a cel puțin 1/4 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din fiecare circumscripție. În cazul primarilor, este ales candidatul care a obținut, în primul tur de scrutin, mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, peste două săptămâni se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Pragul minim de prezență în turul II este de 1/5 din cei înscriși în liste. Numărul total de alegători incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor[7] Numărul de alegători incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor la 1 septembrie 2023 // cec.md este de 3 300 805 persoane, dintre care 2 760 930 sunt cetățeni cu drept de vot atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Rezultatele alegerilor

Primar general al municipiului Chișinău

Conform rezultatelor finale, candidatul Mișcării Alternativa Națională, actualul primar general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a fost reales pentru al doilea mandat din primul tur de scrutin.

Ion Ceban

Mișcarea Alternativa Națională (MAN)
Născut: 30 iunie 1980  Rac (43 de ani) în mun. Chișinău

Domiciliu: mun. Chișinău


Stare civilă: Căsătorit, are doi copii

Profesie: Matematician, master în tehnologii informaționale, doctorand în administrație publică


Funcție deținută: Primar general al municipiului Chișinău


Afiliere politică: Președinte al Mișcării Alternativa Națională


Slogan electoral: Crede faptelor! / Program electoral 2023 / Program electoral 2019

[+/-] Venituri: 535 347,83 lei / Declarație de avere

Consiliul municipal Chișinău

La alegerile locale din 5 noiembrie 2023 în Consiliul municipal Chișinău au fost aleși 51 de consilieri, care reprezintă șapte formațiuni politice. Mandatele noilor consilieri municipali au fost validate la 22 noiembrie 2023 de către Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău.

# Concurent Voturi
1 Partidul Acțiune și Solidaritate
20 de mandate
84 615 voturi
32,88%


6 Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
2 mandate
11 465
4,46%
8 Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
6 mandate
24 816
9,64%


13 Platforma Demnitate și Adevăr
1 mandat
6 583
2,56%
16 Mișcarea Alternativa Națională
20 de mandate
85 553
33,25%
20 Partidul “Renaștere”
1 mandat
6 793
2,64%


31 Partidul Nostru
1 mandat
4 429
1,72%

Lista consilierilor municipali Chișinău

51 de consilieri / [+/-] lista completă
# Nume Anul Afiliere
1 Olga Ursu 1984 MAN
2 Lilian Carp 1978 PAS
3 Irina Gutnic 1981 MAN
4 Zinaida Popa 1990 PAS
5 Angela Cutasevici 1972 MAN
6 Dumitru Ivanov 1997 PAS
7 Igor Dodon 1975 PSRM
8 Natalia Ixari 1986 MAN
9 Adrian Belîi 1975 PAS
10 Victor Pruteanu 1991 MAN
[+/-] lista completă
Gen
Masculin 31 (60,8%)
Feminin 20 (39,2%)
Vârsta
Vârsta medie 41 de ani
Între 18–35 de ani 15 (29,4%)
Între 36–55 de ani 34 (66,7%)
Peste 56 de ani 2 (3,9%)

Rezultate preliminare din 19 noiembrie 2023

Alegerile primarilor

Conform datelor preliminare, la 5 și 19 noiembrie 2023 au fost aleși 895 de primari din cei 898. În satul Aluatu, raionul Taraclia va fi organizat turul doi al alegerilor repetate, iar în satele Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia în mai 2024 vor avea loc alegeri parțiale.

Concurent Total Tur II
Partidul Social Democrat European 103 30
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 7 4
Partidul Liberal 3 1
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 144 41
Partidul Verde Ecologist 1 1
Partidul Nostru 17 6
Partidul Național Liberal 2 2
Partidul Liberal Democrat din Moldova 34 11
Partidul “Democrația Acasă” 2 2
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa 4 1
Partidul “Renaștere” 27 17
Platforma Demnitate și Adevăr 20 8
Partidul Acțiune și Solidaritate 291 66
Partidul Voința Poporului 1 0
Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic 1 1
Partidul Democrat Modern din Moldova 14 5
Partidul Schimbării 7 5
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei 48 22
Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei 3 0
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare 10 5
Mișcarea Alternativa Națională 5 2
Liga Orașelor și Comunelor 16 3
Mișcarea “Respect Moldova” 19 8
Candidați independenți 116 32

Alegerile primarilor ai centrelor administrative

Lista primarilor aleși în turul doi de scrutin. În partea stângă sunt marcate localitățile unde în consiliul local o anumită formațiune politică deține majoritatea absolută.

Primărie Primar ales Afiliere
Bălți PN
Basarabeasca PSRM
Cantemir PN
Partidul Acțiune și Solidaritate Călărași PAS
Cocieri PDCM
Edineț LOC
Florești PSRM
Partidul Acțiune și Solidaritate Nisporeni PAS
Rîșcani PN
Șoldănești PSRM
Ungheni CI
Comrat CI

Primari ai suburbiilor municipiului Chișinău

Primărie Primar ales Afiliere
Codru PAS
Cricova MAN
Durlești CUB
Vadul lui Vodă PSRM
Bubuieci MAN
Grătiești PPPDA
Tohatin CI
Partidul Acțiune și Solidaritate Trușeni PAS

Prezența la vot

Turul II Turul I
9:30 4,04% 5,42%
12:30 16,98% 20,35%
15:30 27,19% 31,23%
18:30 34,90% 39,24%
21:00 36,73% 41,41%

Rezultatele din 5 noiembrie 2023

La 5 noiembrie 2023 în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri locale generale în unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I – municipii, orașe, comune, sate, și de nivelul II – în cele 32 de raioane ale țării, în municipiile Chișinău și Bălți, excepție făcând localitățile aflate sub controlul administrației din Transnistria. Prezența la vot la nivel național a fost de 41,41%, iar în municipiul Chișinău de 40,96%.

În urma votării au fost aleși 10 976 de consilieri locali din 11 058 și 617 primari din 898 în 36 de circumscripții electorale. Cele mai multe mandate de consilieri și primari le-au obținut partidele parlamentarePartidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.

Repartizarea mandatelor în consiliile raionale

Conform datelor preliminare, cei 1 086 de consilieri raionali și municipali aleși la 5 noiembrie 2023 reprezintă 21 de formațiuni politice și 16 candidați independenți. Cele mai multe mandate le-a obținut Partidul Acțiune și Solidaritate (357) și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (256), fiind în același timp singurii care vor avea reprezentare în toate cele 34 de consilii locale de nivelul II.

Date privind numărul de mandate obținute de concurenții electorali în consiliile raionale și municipale, cu compararea rezultatelor cu cele din 2019, pentru participanții la ambele scrutine.

Concurent Mandate ± 2019
Partidul Social Democrat European 88 150 
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 48
Partidul Liberal 1
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 256 70 
Partidul Nostru 44
Partidul Național Liberal 1
Partidul Liberal Democrat din Moldova 41 25 
Partidul “Democrația Acasă” 5
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa 2
Partidul “Renaștere” 35
Platforma Demnitate și Adevăr 39
Partidul Acțiune și Solidaritate 357
Partidul Voința Poporului 1
Partidul Democrat Modern din Moldova 8
Partidul Schimbării 10
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei 57
Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei 14
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare 10
Mișcarea Alternativa Națională 20
Liga Orașelor și Comunelor 22
Mișcarea “Respect Moldova” 11
Candidați independenți 16
Total 1 086 22 

Concurenți electorali

În competiția electorală pentru scrutinul din 5 noiembrie 2023 au fost înregistrați 59 449 de candidați la funcțiile de primar și consilier în consiliile locale din partea a 35 de partide politice din cele 60 înregistrate și a unui bloc electoral, precum și 1 174 de candidați independenți.

Cu două zile înainte de scrutin, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova[8] CSE a luat decizia de anulare a înregistrării concurenților electorali desemnați de Partidul politic “Șansă” // gov.md (CSE) a dispus[9] Dispoziția CSE nr. 92 din 03.11.2023 anularea înregistrării tuturor candidaților Partidului politic “Șansă”. Decizia a fost luată în contextul raportului[10] Raportul SIS din 3 noiembrie 2023 prezentat de Serviciul de Informații și Securitate[11] Rezultatele unei operațiuni complexe desfășurate de către SIS, în contextul războiului hibrid / sis.md privind implicarea Federației Ruse în alegerile locale prin finanțarea grupului criminal condus de Ilan Șor. Birourile electorale ale secțiilor de votare au aplicat ștampila cu mențiunea “Retras”[12] Hotărârea CEC nr. 1543 din 03.11.2023 cu privire la Dispoziția CSE nr. 92 din 3 noiembrie 2023 pe toate buletinele de vot, în dreptul tuturor candidaților desemnați de Partidul “Șansă”.

Din totalul de 60 623 de candidați, 9 086 au candidat atât pentru funcția de primar, cât și pentru cea de consilier local. În total, la alegeri au participat 49 678 de persoane, dintre care 26 007 (52,4%) bărbați și 23 671 (47,6%) femei, cu o vârstă medie de 48 de ani.

Date privind numărul de candidați și circumscripții în care aceștia au fost desemnați de fiecare concurent electoral în cele 34 de consilii raionale și municipale, 896 de consilii orășenești și sătești, și 898 de primării.

# Concurent II I Primari
1
5 040 de candidați (42,2%) Partidul Social Democrat European 813
32
3 925
379
302
2
2 531 de candidați (21,2%) Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 639
31
1 810
218
82
3
52 de candidați (0,4%) Mișcarea Profesioniștilor “Speranța-Надежда” 26
1
23
2
3
4
726 de candidați (6,1%) Partidul Liberal 252
13
441
46
33
5
8 261 de candidați (69,1%) Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 955
34
6 775
713
531
6
185 de candidați (1,6%) Partidul Verde Ecologist 75
4
102
9
8
7 1 candidat (0,0%) Partidul “Noua Opțiune Istorică” 0
0
1
8
1 490 de candidați (12,5%) Partidul Nostru 371
15
1 046
90
73
9 75 de candidați (0,6%) Partidul “NOI” 45
2
28
2
2
10
541 de candidați (4,5%) Partidul Național Liberal 149
6
373
39
19
11
3 505 candidați (29,3%) Partidul Liberal Democrat din Moldova 695
30
2 607
255
203
12
101 candidați (0,8%) Partidul “Patrioții Moldovei” 44
2
54
4
3
13
34 de candidați (0,3%) Partidul Popular din Republica Moldova 0
33
3
1
14
642 de candidați (5,4%) Partidul “Democrația Acasă” 181
9
427
49
34
15
889 de candidați (7,4%) Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa 241
11
595
57
53
16 2 209 candidați (18,5%) Partidul “Renaștere” 516
24
1 565
158
128
17
2 705 candidați (22,6%) Platforma Demnitate și Adevăr 510
22
2 031
200
164
18
41 de candidați (0,3%) Partidul “Forța Diasporei” 17
1
22
2
2
19
10 703 candidați (89,5%) Partidul Acțiune și Solidaritate 1 129
34
8 872
766
702
20
277 de candidați (2,3%) Partidul Voința Poporului 124
6
144
10
9
21 446 de candidați (3,7%) Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic 176
9
248
25
22
22 383 de candidați (3,2%) Partidul Democrat Modern din Moldova 27
1
335
34
21
23 143 de candidați (1,2%) Partidul “Acasă Construim Europa” 66
3
69
7
8
24 43 de candidați (0,4%) Partidul “Pentru Oameni, Natură și Animale” 26
1
16
1
1
25 1 281 de candidați (10,7%) Partidul Schimbării 384
18
817
80
80
26 3 954 de candidați (33,1%) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei 703
28
3 012
297
239
27 8 601 candidați (71,9%) Partidul “Șansă” 934
34
7 012
677
655
28 27 de candidați (0,2%) Partidul Progresului Național 0
26
2
1
29 187 de candidați (1,6%) Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei 115
3
64
4
8
30 48 de candidați (0,4%) Partidul “Bugeacul Nostru” 0
47
4
1
31 1 555 de candidați (13,0%) Coaliția pentru Unitate și Bunăstare 367
16
1 100
103
88
32 410 candidați (3,4%) Mișcarea Alternativa Națională 57
1
339
17
14
33 73 de candidați (0,6%) Partidul Național Moldovenesc 38
1
30
4
5
34 996 de candidați (8,3%) Liga Orașelor și Comunelor 240
10
703
57
53
35 1 223 de candidați (10,2%) Mișcarea “Respect Moldova” 292
15
851
82
80
36 71 de candidați (0,6%) Blocul electoral “Ruslan Codreanu” 51
1
18
1
2
37 Candidați independenți 77
27
778
269
319
244
Total 10 335 46 338 3 950

Lista partidelor politice

Anexă la Hotărârea CEC nr. 1165 din 9 august 2023[13] Hotărârea CEC nr. 1165 din 09.08.2023 cu privire la lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, modificată prin Hotărârea CEC nr. 1326 din 26.09.2023

Partidul Social Democrat European


Partidul Comuniștilor din Republica Moldova


Partidul Agrar din Moldova


Partidul Socialist din Moldova


Partidul Legii și Dreptății


Partidul Popular Creștin Democrat


Mișcarea Profesioniștilor “Speranța-Надежда”


Partidul Liberal


Partidul Oamenilor Muncii


Partidul Social Democrat


Uniunea Creștin-Socială din Moldova


Partidul Socialiștilor din Republica Moldova


Partidul Verde Ecologist


Partidul “Noua Opțiune Istorică”


Partidul Nostru


Partidul Republican din Moldova


Partidul “NOI”


Uniunea Centristă din Moldova


Partidul European


Partidul Popular Democrat din Moldova


Partidul “Moldova Unită – Единая Молдова”


Partidul Conservator


Partidul Național Liberal


Partidul “Moldova Mare”


Partidul Liberal Democrat din Moldova


Mișcarea Romilor din Republica Moldova


Partidul “Patrioții Moldovei”


Partidul Stînga Europeană


Partidul “Republica Unirii”


Partidul Popular din Republica Moldova


Partidul “Democrația Acasă”


Partidul Regiunilor din Moldova


Partidul Popular Socialist din Moldova


Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa


Partidul “Renaștere”


Platforma Demnitate și Adevăr


Alianța pentru Unirea Românilor


Partidul “Patria”


Partidul Ruso-Slavean din Moldova


Partidul Societății Progresiste


Partidul “Forța Diasporei”


Partidul Unității Naționale[14] Se află în proces de reorganizare prin absorbție de către Partidul Liberal Democrat din Moldova


Partidul Acțiune și Solidaritate


Partidul Voința Poporului


Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic


Partidul Democrat Modern din Moldova


Partidul “Acasă Construim Europa”


Partidul “Pentru Oameni, Natură și Animale”


Partidul “Puterea Oamenilor”


Partidul Schimbării


Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei


Partidul politic “Șansă”


Partidul Progresului Național


Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei


Partidul “Bugeacul Nostru”


Coaliția pentru Unitate și Bunăstare


Mișcarea Alternativa Națională


Partidul Național Moldovenesc


Liga Orașelor și Comunelor


Mișcarea “Respect Moldova”

Blocuri electorale

Blocul electoral “Ruslan Codreanu”[15] Hotărârea CEC nr. 1232 din 16.09.2023 cu privire la cererea de înregistrare a Blocului electoral “Ruslan Codreanu”

  • Uniunea Creștin-Socială din Moldova
  • Partidul “Puterea Oamenilor”

Finanțarea campaniei electorale

30 septembrie – 17 noiembrie 2023 / [+/-] zero cheltuieli

Finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale de către persoane fizice sau juridice se efectuează prin intermediul unui cont bancar cu mențiunea “Fond electoral”. Pentru alegerile locale din 2023, Comisia Electorală Centrală a stabilit[16] Hotărârea CEC nr. 1219 din 08.09.2023 cu privire la stabilirea plafonului general al mijloacelor financiare plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate în contul unui concurent electoral în mărime de 66 274 579 de lei. Plafonul de cheltuieli, însă, spre deosebire de alte tipuri de alegeri generale, este diferit pentru fiecare circumscripție electorală și se calculează în funcție de numărul de alegători din circumscripție, coeficientul fiind de 24 de lei per alegător. Același coeficient se utilizează pentru calcularea plafonului mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul unui grup de inițiativă al candidatului independent.

În tabel sunt prezentate venituri și cheltuieli de campanie în lei, raportate[17] Susținerea financiară // Comisia Electorală Centrală la Comisia Electorală Centrală de către concurenții electorali.
Trei partide nu au prezentat informații privind contul electoral: PPRM Partidul Popular din Republica Moldova, PACE Partidul “Acasă Construim Europa”, FASM Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei.

# Concurent Venituri Cheltuieli
1 1 419 015 1 419 015
2 212 453 212 453
3 25 500 25 500
4 178 000 178 000
5 5 937 326 5 001 190
6 26 873 19 903
7
8 2 783 694 2 673 141
9 27 000 24 999
10 171 381 128 329
11 1 269 248 1 269 248
12 1 500 1 500
14 59 516 53 516
15 122 250 120 045
16 2 557 000 2 556 946
17 1 082 910 1 082 618
18 102 000 102 000
19 9 467 210 9 242 256
20 55 500 55 466
21 222 800 222 795
22 189 790 189 776
24 18 435 18 425
25 509 150 509 150
26 1 366 816 1 357 614
28
30
31 850 273 850 847
32 2 972 146 2 954 539
33 59 000 61 963
34 244 550 243 877
35 475 438 475 438
36 379 796 216 447
3 628 414 3 719 787
Total 36 414 982 34 986 783

Circumscripții electorale

Anexă la Hotărârea CEC nr. 904 din 31 ianuarie 2023[18] Hotărârea CEC nr. 904 din 31.01.2023 cu privire la constituirea circumscripțiilor electorale permanente de nivelul al doilea
Nr. Circumscripție II I Primari
1 Municipiul Chișinău 51 290 19
2 Municipiul Bălți 35 22 3
4 Raionul Anenii Noi 33 310 26
5 Raionul Basarabeasca 27 89 7
6 Raionul Briceni 33 308 28
7 Raionul Cahul 35 411 37
8 Raionul Cantemir 33 285 27
9 Raionul Călărași 33 302 28
10 Raionul Căușeni 33 307 27
11 Raionul Cimișlia 27 253 23
12 Raionul Criuleni 33 285 25
13 Raionul Dondușeni 27 214 22
14 Raionul Drochia 33 308 28
15 Raionul Dubăsari 27 129 11
16 Raionul Edineț 33 332 32
17 Raionul Fălești 33 359 33
18 Raionul Florești 33 414 40
19 Raionul Glodeni 27 211 19
20 Raionul Hîncești 33 435 39
21 Raionul Ialoveni 33 307 25
22 Raionul Leova 27 251 25
23 Raionul Nisporeni 33 261 23
24 Raionul Ocnița 27 223 21
25 Raionul Orhei 35 420 38
26 Raionul Rezina 27 253 25
27 Raionul Rîșcani 33 292 28
28 Raionul Sîngerei 33 302 26
29 Raionul Soroca 33 369 35
30 Raionul Strășeni 33 309 27
31 Raionul Șoldănești 27 225 23
32 Raionul Ștefan Vodă 33 269 23
33 Raionul Taraclia 27 167 15
34 Raionul Telenești 33 323 31
35 Raionul Ungheni 33 371 33
36 UTA Găgăuzia –  366 26
Total 1 086 9 972 898

Sondaje de opinie

În perioada preelectorală, cuprinsă între ianuarie–iulie 2023, și cea electorală, mai multe companii sociologice au realizat sondaje de opinie privind preferințele de vot ale alegătorilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Datele prezintă răspunsul respondenților la întrebarea: Cu ce partid ați vota, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare?

Cifrele sondajelor se raportează la respondenții care au formulat o opțiune clară de vot și sunt calculate pe un subeșantion din care au fost eliminați cei indeciși. Printre respondenți nu se regăsesc alegătorii domiciliați în localitățile din stânga Nistrului.

Perioada

Instituție

Partidul Acțiune și Solidaritate Blocul Comuniștilor și Socialiștilor
Partidul “Șansă” Partidul “Renaștere”
Partidul Nostru Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei Mișcarea Alternativa Națională
Mediu în perioada electorală
(7 august – 29 octombrie 2023)
41,9% 26,8% 11,4% 4,5% 4,2% 3,4%
22.10–
29.10
iData VII[1. 1] Barometrul iData: 28 februarie, 29 martie, 12 mai, 7 iunie, 11 septembrie, 4 octombrie, 2 noiembrie 2023
1 322 (±2,9%)
35,6 22,2 19,3 4,6 5,1 5,2
30.09–
09.10
CBS-Research V / WatchDog.MD[1. 2] WatchDog.MD: 3 februarie, 9 martie, 19 aprilie, 27 iunie, 13 octombrie 2023
600 de respondenți (±4,0%)
45,3 20,9 8,6 4,5 4,1 5,2
24.09–
30.09
iData VI
1 002 (±3,0%)
43,3 30,1 9,1 3,6 4,7 4,0
02.09–
24.09
[imas] / Grupul de presă Realitatea[1. 3] Grupul de presă Realitatea: 28 septembrie 2023
822 (±3,4%)
39,1 30,2 5,3 9,5 4,4 2,3
31.08–
07.09
iData V
1 021 (±3,0%)
45,3 27,2 10,8 3,1 5,1 2,8
09.08–
23.08
BOP // CBS-Research / IPP[1. 4] Barometrul Opiniei Publice: 4 septembrie 2023
1 215 (±3,0%)
42,6 30,0 15,2 1,9 1,8 1,1
Mediu în perioada preelectorală
(1 ianuarie – 6 august 2023)
39,6% 27,7% 16,3%[1. 5] La 19 iunie 2023 Partidul politic “Șor” a fost declarat neconstituțional 3,2% 2,9% 3,4%
11.07–
01.08
Magenta Consulting / IRI[1. 6] International Republican Institute: 11 septembrie 2023
1 199 (±2,8%)
41,2 20,6 17,6 2,9 4,4 4,4
13.06–
28.06
CBS-Research / IPRE[1. 7] Institutul pentru Politici și Reforme Europene: 11 iulie 2023
1 120 (±2,5%)
44,0 25,7 15,5 4,5 1,1 1,3
10.06–
19.06
CBS-Research IV / WatchDog.MD
1 121 (±3,0%)
44,3 21,5 13,6 4,1 4,1 3,6
23.05–
30.05
iData IV
1 032 (±3,0%)
38,5 24,2 25,1 1,9 2,7 2,1
02.05–
19.05
[imas] II / Public Media[1. 8] Public Media: 23 februarie, 23 mai 2023
1 112 (±3,0%)
39,0 34,5 11,5 3,5 4,4 3,0
27.04–
08.05
iData III
1 049 (±3,0%)
36,8 25,9 22,8 3,5 3,8 1,8
04.04–
13.04
CBS-Research III / WatchDog.MD
1 115 (±3,1%)
47,1 26,6 10,1 2,6 3,6 2,4
15.03–
26.03
iData II
1 065 (±3,0%)
38,4 27,1 16,1 1,9 2,7 5,4
24.02–
03.03
CBS-Research II / WatchDog.MD
1 000 (±3,1%)
46,5 31,8 10,4 2,9 2,3 2,1
15.02–
24.02
iData
1 040 (±3,0%)
34,5 29,4 20,6 2,3 2,1 4,8
06.02–
23.02
[imas] / Public Media
1 100 (±3,0%)
32,2 34,3 14,5 5,5 3,1 4,5
11.01–
06.02
Magenta Consulting / FFN[1. 9] Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate: 14 martie 2023
1 421 (±2,9%)
38,6 27,7 18,1 2,4 1,2 4,8
17.01–
26.01
CBS-Research / WatchDog.MD
1 001 (±3,1%)
33,1 31,1 16,0 3,1 2,4 4,1
Alegeri parlamentare
(11 iulie 2021)[1. 10] Cu excepția voturilor alegătorilor din stânga Nistrului și din afara țării
47,9% 30,6% 6,6% 4,4% 0,5% – 

  1. Barometrul iData: 28 februarie, 29 martie, 12 mai, 7 iunie, 11 septembrie, 4 octombrie, 2 noiembrie 2023
  2. WatchDog.MD: 3 februarie  arhivat, 9 martie  arhivat, 19 aprilie  arhivat, 27 iunie  arhivat, 13 octombrie  arhivat
  3. Grupul de presă Realitatea: 28 septembrie  arhivat
  4. Barometrul Opiniei Publice: 4 septembrie  arhivat
  5. La 19 iunie 2023 Partidul politic “Șor” a fost declarat neconstituțional
  6. International Republican Institute: 11 septembrie  arhivat
  7. Institutul pentru Politici și Reforme Europene: 11 iulie  arhivat
  8. Public Media: 23 februarie  arhivat, 23 mai  arhivat
  9. Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate: 14 martie  arhivat
  10. Cu excepția voturilor alegătorilor din stânga Nistrului și din afara țării

Monitorizarea alegerilor

Rapoarte de monitorizare

Monitorizarea națională și internațională

Declarația privind alegerile locale generale din 2023, Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte[2. 1] Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC)
22 noiembrie 2023


Statement of Preliminary Findings and ConclusionsEN, ENEMO
20 noiembrie 2023


Raport nr. 5, Promo-LEX
8–16 noiembrie 2023


Declarația privind constatările și concluziile preliminare, Misiunea Internațională BIDDO de Observare a Alegerilor
6 noiembrie 2023


Statement of Preliminary Findings and ConclusionsEN, ENEMO
6 noiembrie 2023


Studiu privind percepțiile populației cu privire la rolurile de gen în procesul decizional, Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare”[2. 2] Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD)
3 noiembrie 2023


Raport nr. 4, Promo-LEX
19 octombrie – 2 noiembrie 2023


Raport interimar, Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor[2. 3] European Network of Election Monitoring Organizations (ENEMO)
1–27 octombrie 2023


Raport interimar, Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului[2. 4] OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights (OSCE/BIDDO)
28 septembrie – 18 octombrie 2023


Raport nr. 3, Promo-LEX
5–17 octombrie 2023


Raport nr. 2, Promo-LEX
5 septembrie – 3 octombrie 2023


Raport nr. 1, Asociația Promo-LEX[2. 5] Asociația Promo-LEX
1 ianuarie – 4 septembrie 2023

Monitorizarea mass-media

Raport nr. 9, CA
6–12 noiembrie 2023


Raport nr. 3, CJI
24 octombrie – 4 noiembrie 2023


Raport nr. 8, CA
30 octombrie – 3 noiembrie 2023


Raport nr. 7, CA
23–29 octombrie 2023


Raport nr. 2, CJI
12–23 octombrie 2023


Raport nr. 6, CA
16–22 octombrie 2023


Raport nr. 5, CA
9–15 octombrie 2023


Raport nr. 1, Centrul pentru Jurnalism Independent[2. 6] Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
1–11 octombrie 2023


Raport nr. 4, CA
2–8 octombrie 2023


Raport nr. 3, CA
25 septembrie – 1 octombrie 2023


Raport nr. 2, CA
18–24 septembrie 2023


Raport nr. 1, Consiliul Audiovizualului[2. 7] Consiliul Audiovizualului (CA)
11–17 septembrie 2023





German Marshall Fund of the United States

Compartimentul dedicat alegerilor locale generale din 2023 este dezvoltat de ADEPT cu sprijinul financiar al The Black Sea Trust for Regional Cooperation.